Plecare...

Luni seara trebuia sa plec din Montreal. Am ajuns la aeroport fara sa simt nimic; intrasem intr-o stare de apatie, provocata poate de sentimentele mixte de care fusesem coplesita anterior. Doar in momentul in care mi-am luat "la revedere" mi-au dat lacrimile si... si am plecat. M-am asezat frumos in avion, mi-am scos o carte, un jurnal si un pix si m-am pregatit sa zbor, sa scriu, sa gandesc, sa dorm. Nu a fost sa fie. Dupa ce ne-au anuntat ca exista o problema si au "incercat" s-o repare timp de trei ore, ne-au pus sa debarcam. Atunci am simtit ceva: dezamagire crunta. Cu toate ca puteam ramane la hotel, mai ales ca mergea si un anumit englez care se dovedise a fi destul de comunicativ :P, am decis sa merg acasa, pentru a trimite cateva mesaje si pentru a mai sta putin cu sotul meu. A doua zi am revenit la aeroport. Dupa o asteptare la coada si o discutie de 5 ore cu un indian si un polonez, m-am indreptat plina de speranta spre poarta. De data asta am auzit o multime de voci de romani. Nu i-am luat initial in seama, nu sunt genul care sa se bage imediat in seama cu ceilalti si am si o usoara retinere... pe care nu o voi comenta acum. Intram in avion... in fata mea, unul dintre romani... ma intreaba ceva in engleza, eu ii raspund in aceeasi limba si-mi vine sa intru in pamant. Peste cateva minute auzim anuntul care spunea ca s-a descoperit o problema la motorul din spate, sau asa ceva. Pentru o secunda am inghetat cu totii si am asteptat a pilotul sa inceapa sa rada, spunand ca a fost o gluma (PROASTA). Nu a fost sa fie; ne-au tinut alte 3 ore in avion, dupa care si-au cerut scuze si ne-au dat jos (ulterior am realizat ca ne-au tot tinut in avion pentru ca celelalte curse sa plece si sa nu creeam debandada in aeroport, deoarece am fi incercat sa le prindem pe acelea). De data asta am mers la hotel, pentru a fi la prima ora la aeroport; TREBUIA sa plec miercuri si aveam de gand sa fac tot posibilul sa se intample asa; in plus, era deja 1:00 noaptea. In randul ce astepta sa plece la hotel am intrat in vorba cu romanul din fata mea (din avion) si cu un amic pe care-lm facuse tot acolo. Acesti doi baieti mi-au facut ziua de miercuri mult mai usoara, daca nu chiar frumoasa. In noaptea aceea am stat vreo 4 ore de vorba in hotel si am ras atat incat receptionista a venit sa ne spuna ca a primit plangeri si ca va chema politia :))). A doua zi, in aeroport, nici nu am simtit cum a trecut timpul. Doar picioarele ma mai anuntau din cand in cand ca ar putea ceda. Cei de la KLM ne-au oferit cupoane de masa de $20, pe care noi le-am folosit foarte inspirat: de $20 am mancat toti 3 si de $40 ne-am luat Red Bull cu vodka; buuuuuun tare!
Ca sa n-o mai lungesc, avionul a plecat in sfarsit. Pusi pe rele, am consumat si in zbor un pahar cu rom si cola si unul cu Dewars si cola. M-am ametit destul de tare, avand in vedere cat beau eu de obicei :P, dar ma simteam minunat. Eram in sfarsit fericita ca plec, iar Adi si Alex erau o companie perfecta. La un moment dat ajunseseram sa vorbim de semne, cum ca cele 2 anulari ar insemna ceva; nu mai cred in asa cea, mai ales ca acolo erau aproximativ 300 de suflete... cate semne sa trimiti? Din vorba-n vorba, am ajuns la concluzia ca singurul motiv posibil al amanarii era faptul ca trebuia sa ne intalnim. A meritat. Odata ajunsi in Amsterdam, am fumat o ultima tigara impreuna (ce placere sa fumezi in aeroport!) si ne-am despartit...
Am ajuns in Spania... dar despre asta voi scrie la alta ora, cand voi putea folosi metaforele pe care le merita, nu acest stil telegrafic. E totusi aproape 4 dimineata.

P.S. Am primit un cupon de $250 de la KLM. Sa mai zbor cu ei?