Idei preconcepute?

La ora asta ar trebui sa termin de citit "Paludes", de André Gide, dar cum lenea si-a facut din nou simtita prezenta (o influenta puternica asupra starii mele are si faptul ca este in limba franceza), am rasfoit cateva blog-uri pe care n-am mai mai poposit pana acum. Am dat de cel al lui zoso, printr-un link de la LittleBro (nu ca LIGHTNING nu l-ar avea, pare a fi un blog foarte popular :) ). Interesant, amuzant, uneori stresant (putin, putintel)... e placut sa-l citesti. Mi-a atras atentia in mod deosebit un post de pe pagina a doua, intitulat axe click, din care am aflat faptul ca Axe e "parfum de tarani". S-a nimerit ca mie sa-mi placa foarte mult Axe, dar chiar nu m-am simtit vreodata taranca din cauza asta (am I in denial? :P ). Nu cred ca voi intelege vreodata pe ce ne bazam cand facem distinctia intre un parfum de tarani si unul de domni, de exemplu. Atata vreme cat cel care-l foloseste face dus in fiecare zi si nu altereaza parfumul cu miasme personale, nu vad nicio problema in a folosi Axe, Denim, Brut, Old Spice sau mai stiu eu ce alt deodorant ii este pe plac. Mi se pare ca acest mod de gandire are legatura cu nasucul unora, intr-adevar, dar nu in ceea ce priveste sensibilitatea, ci altitudinea sa ;). E posibil sa ma insel, evident, si chiar sper sa fie asa.
Postul lui zoso m-a dus cu gandul la cele 8 luni petrecute de mine in Romania in perioada 2003-2004 (nu c-ar avea vreo importanta anii). Chiar daca fusesem avertizata ca nu ar trebui sa spun chiar tot ce am facut eu pe-aici si prin State, eu am hotarat sa spun adevarul, fiind chiar revoltata la gandul ca cineva ar putea avea ceva impotriva diferitelor mele job-uri. Si asa incepu Mirela sa raspunda intrebarii primite de la fiecare cunostinta revazuta, si-anume "Ce faci acolo?", prin a spune ca in New York a muncit in restaurante, iar in Montreal a cules capsuni pentru o vara si acum face curat in case (mi se promisese ca voi avea postul asigurat la intoarcere, deci, teoretic, inca lucram acolo). De la cuvantul "cules" fetele interlocutorilor capatau trasaturi de balada: ochii se mareau, narile vibrau, chipul se-nrosea, mana tremura. Unii erau jenati, nestiind ce replica sa-mi dea si gandindu-se la rusinea adusa familiei :)))), altii chiar ma intrebau cum am putut sa las Romania pentru asa ceva? Dupa cateva experimente de acest gen am devenit mai rezervata, bagam la inaintare faptul c-am lucrat secretara + un fel de contabila intr-un restaurant. Este adevarat ca au fost catorva persoane carora le-am spus cu o placere sadica cu ce m-am ocupat :D . Buuuun, trecem si peste asta.
In Romania nu puteam lucra, deh, n-aveam una, n-aveam alta. Am dat cateva meditatii unor fete deosebite care mi-au ramas foarte dragi. Si totusi, ma plictiseam, nu pot sa stau chiar degeaba. Asa ca mi-a dat prin cap sa ma angajez la tarabe numai ca sa treaca timpul mai usor. Mama, saraca, ar fi vrut sa ma vada afara din casa (in sensul bun, evident), sa am o ocupatie si sa nu mai plang dupa micul meu. Stia ca m-as simti bine sa fac asta, cand eram mica si aveam gradina mergeam cu trei legaturi de ceapa si doua de marar la piata, sa le vand, atat de mult imi placea. Dar imediat a aparut problema "ce-ar spune lumea?". Am impartasit ideea mea catorva persoane si reactia lor m-a convins (din pacate): "Eeee, nu se poate, de ce sa mergi acolo, stai prost cu banii?" sau: "Mirela, te vede lumea, te cunosc atatia (unde era V.I.P.-ul!!), o sa te vorbeasca." Am renuntat la gandul de-a vinde la tarabe, dar tot m-am angajat la o mica sala de Internet. Si pe-acolo au trecut cunoscuti: unii au fost bucurosi sa ma revada si nu s-au preocupat de altceva, altii se cam minunau de "serviciul" meu, dar deja nu imi mai pasa. Intr-o zi a venit un domn in varsta care m-a rugat sa-i transcriu ceva si cat a stat acolo m-a pisat la cap: "Vezi, daca faceai facultate, nu ajungeai sa lucrezi aici!" si alte lucruri de genul asta. Nu m-am obosit sa-i povestesc viata mea, doar am tastat cat de repede am putut ca sa plece odata :P.
Un ultim lucru: nestiind franceza, cand m-am intors in Montreal m-am angajat la un magazin cu produse de $1. Romanii se uitau cam ciudat la mine, dar majoritatea nu spunea nimic enervant, aceptam comentariile cu un zambet si-o eventuala ridicare din umeri. Am retinut o doamna care s-a apucat sa-mi planga de mila: "Vai, mama, aici ai ajuns sa lucrezi?! Pentru asta ai plecat din Romania?". Atunci eram deja studenta, asa ca n-am mai suportat: "Doamna, sunt studenta la Concordia, aici muncesc part-time." (ma simt cam prost c-am facut asta, dar, deh, eram mandra ca doar ce fusesem acceptata). "Oooo, asa da, bravo!" I s-a luminat instantaneu chipul :P. Au mai existat destule incidente de acest gen, dar postul acesta e, din nou, mult prea lung.
Am pornit de la blog-ul lui zoso... am ajuns aici. Nu vreau sa fac alte comentarii, e deja prea mult si cred ca se intelege care este opinia mea din ceea ce-am scris mai sus.

P.S. Daca tot am vorbit despre blog-ul lui zoso: http://zoso.rockmania.net/