Noaptea prin Logroño

Numele unui local. Nu e nevoie de prea multe cunostinte de limba spaniola pentru a descoperi jocul de cuvinte, zic eu. Se poate referi la a pune o portie de mancare, dar si la alte feluri de punere...


... celelalte halbe/ pahare erau goale :(. A se observa ca eu am cel mai mic pahar (cel din prim plan); din acea seara n-am mai pus gura pe bere, dupa un pahar (mult mai mic) si jumatate din acesta mi s-a facut rau.

Erasmus I

Am venit in Spania pentru a cunoaste; oameni, locuri, istorie, literatura, viata si... pe mine. Sunt doar la inceput, si tocmai de-aceea mi-ar placea sa vorbesc despre cei pe care i-am i ntalnit de cand am venit aici. Daca voi ajunge pana la final sa cunosc o farama dintr-o singura persoana, mi se va confirma faptul ca nu am venit degeaba.

Luis (25, Canada) - colegul meu columbian de la Concordia. M-a luat usor in brate, cand de-abia deschisesem ochii in fata minunii care este Spania, si m-a lasat usor la baza cercului sau de prieteni, dandu-mi sansa sa patrund usor-usor in interior. Nu inceteaza sa-mi spuna ca pot apela la el in orice situatie si-mi poarta de grija de fiecare data cand observa ca ultima gura de alcool a depasit limita cu care sunt (ne)obisnuita. Face "glume serioase" si m-a prins de doua ori... eu mi-am luat revansa doar o data, dar mai este timp :P.

Vanessa (22, Germania) - datorita personalitatii sale "lipicioase" m-am hotarat imediat sa ma mut in acest apartament. O tanara finuta, mignona, si dulce in acelasi timp, cu cei mai frumosi ochi si cel mai molipsitor ras. Tace atunci cand se afla intr-o companie neplacuta si isi petrece mult timp pe msn, vorbind cu fetele care au plecat acum o saptamana. Nu stiu inca in ce masura pot vorbi deschis cu ea... destul timp sa aflu.

Melanie (23, Germania) - axata pe studiu, munca si diferitele "afectiuni" de care sufera, pare sa uite de multe ori sa se bucure de aceasta experienta. Are tendinta sa impuna anumite decizi, dar simt ca este mai retinuta in aceasta privinta in discutiile cu mine... o "intimideaza" varsta mea :P. S-a grabit sa le declare celorlalte ca eu par linistita si nu crede ca voi iesi foarte des sa petrec... hahaha! - intotdeauna sunt ultima care vine acasa. Daca stii sa ai rabdare si s-o asculti, poti descoperi ca in multitudinea de plangeri se afla si notiuni atractive.

Paola (24, Italia) - simt ca nu as putea avea incredere in ea. Reticenta pe care am simtit-o fata de imbratisarile si strigatele sale de bucurie ca vom locui impreuna imi este confirmata de comportamentul ei ulterior. Incearca sa afiseze zambete si interes, dar privirea sa din anumite momente in care considera ca nu este observata denota un substrat de revolta si urmarirea propriului scop... prin orice mijloace. Este sensibila si inca nu s-a adaptatat vietii pe cont propriu. Este persoana alaturi de care as petrece mult timp, pentru a o ajuta sa simta bucurie, dar am devenit mai egoista...

Annamaria (24, Italia) - "prietena" Paolei, dar care mereu imi spune lucruri neplacute despre ea. Am vorbit destul de mult cu ea, dar nu am simtit acea conectie sufleteasca initiala de care am nevoie intr-o relatie de amicitie/ prietenie. Nu tine la momentele de singuratate si pune mereu in balanta "eforturile" ei si cele ale celorlalti. Ii place sa fie in centrul atentiei masculine, dar nu anticipeaza efectul comportamentului sau si discutiile al caror subiect este. Nu are incredere in sine si incearca sa-si defineasca identitatea prin ceilalti, fara sa-si dea seama. Nu cred ca stie sa tina un secret.

Juliane (22, Germania) - poate parea distanta, dar este deosebit de afectuoasa si de sensibila. Asteapta cu nerabdare zilele insorite in care sa poata merge in parc sa citeasca intreaga zi. O doare atitudinea de neinteles a anumitor persoane, dar stie sa nu o arate. Mi-a spus o gluma la care am ras minute bune; are un simt al umorului si-o expresivitate de invidiat.

Gianluca (24, Italia) - extrem de inteligent si cult, poate purta orice tip de discutie. Sunt tentata sa cred ca intr-o viata anterioara a fost Emily Dickinson. Reuseste sa ma faca sa nu mai gandesc in termeni ca "trebuie", ci ca "vreau/ ma simt bine in acest moment"; recunosc ca este destul de usor, deoarece pe acest drum am pornit de ceva vreme. Serios in situatiile care cer aceasta atitudine si cea mai buna companie intr-un club. Nu ar manca niciodata ochi... nu conteaza cum am ajns sa aflu asta :)). Nu stiu daca va dori/ reusi sa-si pastreze secretul; faptul ca mi l-a impartasit numai mie reprezinta pentru mine o etapa in dobandirea sentimentului de nepasare fata de opiniile celorlalti. Cum mai toti Erasmusii infiripeaza aici relatii "speciale", indiferent de prezenta unei jumatati in tara de origine sau aici, faptul ca petrecem mult timp impreuna este interpretat de catre ceilalti in mod eronat. Si eu sunt atat de linistita si indiferenta... deoarece stiu! Am multe de invatat de la el.

Cristina (24, Italia) - din primul moment a fost foarte entuziasmata de ideea apropierii de mine, chiar daca eu nu m-am manifestat la fel de expansiv. In ultimele zile ne-am apropiat foarte mult si am descoperit o mare placere in a petrece timpul cu ea. Este foarte rabdatoare, dar nu ipocrita. Te apropii cu mare usurinta de ea si poti ramane acolo dac esti tu insuti si iti aduci doza obligatorie de bun simt si entuziasm. Mananca foarte repede inghetata, dupa care incearca sa ma indoape pe mine. Vorbesc cu ea de parca ne-am cunoaste de ani buni. Sa mai adaug si ca este foarte frumoasa, cu parul blond si ochii verzi, si ca nu-si arata varsta?

Alessia (23, Italia) - prietena Cristinei. Mi s-a spus ca nu capata usor incredere in oameni si ca nu este tocmai adepta contactului fizic - pupat, imbratisat - cu persoane care nu-i sunt familiare. Observasem si eu asta si de-aceea m-a uimit sa vad ca dupa 3 zile ma trata ca pe Cristina. Impreuna cu ea, cu Cristina si Gianluca petrec ore intregi in cafeteria universitatii, pe strazi sau in cluburi. Ma simt cel mai bine in compania lor, si profit de ea de cate ori am sansa, ignorand "treburile" pe care le-as avea sau alte locuri in care as putea fi. Oricand doresc sa ies si ii sun, imi raspund afirmativ; reciproca este valabila. Pur si simplu ne intelegem.

Trene (22, Danemarca) - colega de apartament cu Annamaria si Gianluca, se incadreaza in tiparul nordicilor, considerati de ceilalti ca fiind mai reci in comportament. Petrece mult timp in camera sa, dar si in club pare sa se simta in largul ei, mai ales dupa cateva pahare de whiskey de piersici.

Lindsey (24, S.U.A.) - cea mai tacuta dintre Erasmusii cu care am petrecut mai mult timp. Inteligenta, finuta, introvertita si, intr-o oarecare masura, pedanta. Timiditatea ei ii atrage pe reprezentantii sexului masculin, car apoi se indeparteaza vazand ca nu pot trece de aceasta bariera. Il place pe Gianluca (as putea spune asta despre majoritatea fetelor de mai sus) si se intristeaza cand vede cat timp petrecem impreuna. Uneori imi pare rau, dar prefer sa fiu eu cauza confuziei ei decat sa piarda discutiile cu Gianluca in clipa descoperirii...

Hanah (21, Finlanda) - se observa imediat ca are un suflet de aur si puf; mereu zambitoare, o companie nepretuita si in mod sigur o comoara pentru prietenii sai. Nu este foarte increzatoare in cunostintele ei de limba spaniola, cu toate ca vorbeste destul de bine. E comunicativa, vesela si sincera; genul de persoana care cu greu le-ar putea fi antipatica celorlalti.

O zi...

O zi superba in parc. Simplitate. Iarba. Ebru. Berze. Copaci. Povesti. Aer. Emily Dickinson. Palmieri. Rasete. Primavara. Iubire. Pietre. Libertate. Poze. Cuiburi. Umbre. Dealuri. Amintiri. Lac. Viata. Cunoastere. Soare. Tinerete. Poezii. Fericire. O zi superba in parc.












Nu pot gasi cuvinte. In parc ma gandeam la ceea ce voi scrie aici si credeam ca nu ma voi mai putea opri din scris. M-am inselat. Nu gandeam... simteam.

Test

De 3 zile ma chinui sa pun cateva poze, dar conectia este destul de proasta si pana acum nu am reusit. Acum le-am pus la intamplare si am asteptat cam o ora sa se incarce, dar cum faceam curat, nu m-a deranjat prea tare. Poate data viitoare am mai mult noroc. Pana atunci...

1. In fiecare an se taie ramurile superioare ale copacilor din diferite zone ale orasului, rezultatul fiind aceasta infatisare a arborilor pe care nu am mai intalnit-o pana acum. In prim plan se observa copacii "coafati" anul acesta, in timp ce pe fundal se gasesc cei care au "suferit" anul trecut.

2. Cat am locuit la camin m-am bucurat de aceasta priveliste in fiecare zi. Se vorbea despre a declara noi cladiri sau monumente ca facand parte dintre minunile lumii. De ce nu si acest loc?

3. Catedrala din Logrono... noaptea. Berzele ii inconjoara turlele si revin sa se odihneasca in cuiburi... dar nu aici, nu acum. Poate data viitoare.

Fara legatura

Pana acum ma zbateam in mocirla nestiintei; am intrat acum intr-un profan cultural (cum pot scrie asa ceva?!) si raman muta. Poate e mai bine ca nu am cuvinte, pe care le-am inlocuit cu trairi. Inainte aveam sentimente, acum simt.
Pana marti, cand ma voi muta intr-un apartament central, locuiesc la marginea oraselului, langa universitate, ce-i drept, dar la aproximativ 30 de minute de zona magica. Prefer sa fac 20 de minute pana la universitate dimineata decat sa fiu nevoita sa merg la orele 4-5 dimineata pe jos pana la camin. E adevarat ca mereu se ofera cineva sa ma insoteasca, dar ma gandesc ca si acei oameni se trezesc devreme pentru a merge la cursuri si uneori nu accept. Ieri toti Erasmusii "radeau" de mine, dupa ce li s-a povestit cum am alergat ca un catel batut in intampinarea unui grup ce venea din urma. De ce? Un individ care pana sa ajung eu la el statea "linistit" sub un acoperis, pentru ca ploua, m-a intrebat unde este nu stiu ce strada (la care i-am si raspuns... damn!), dupa care a inceput sa puna alte intrebari, la care eu mi-am continuat drumul. Din secunda in care a inceput sa mearga in spatele meu, am hotarat sa ma intorc in apartamentul unor prieteni si sa-l iau de aripa pe unul dintre baieti pentru a ma duce acasa. Am avut norocul sa ma intalnesc cu un grup, dupa cum spuneam, dar de-atunci parca numai despre cat eram eu de speriata se vorbeste. Sper sa schimbe subiectul la petrecerea din seara asta...
Am 3 cursuri de literatura pe care le preda acelasi profesor. In primul curs, de literatura moderna, a vorbit fara incetare 2 ore despre evenimentele din diferite tari si efectul unora asupra celorlalte. Pacat ca eu am ajuns doar in a doua parte, dar tot a reusit sa ma impresioneze. La celelalte cursuri nu s-a dezmintit. Problema ar fi urmatoarea: astazi a venit si s-a asezat langa mine, de unde nu s-a mai ridicat intreaga ora (45 de minute, mai exact). Nici n-am putut sa scriu ce spunea, mi-era rusine de scrisul meu oribil si de pozitia "avara" pe care o asum in astfel de situatii (acopar foaia si intind coatele in toata maretia lor). Bine ca mai stiam si eu cate ceva din ce mentiona el, plus ca era cam greu sa fiu distrasa, cand si-asa ma simteam destul de inconfortabil. Sper sa nu se mai intample.
In majoritatea claselor suntem cate 5-6 studenti. De la minimum 19 si maximum 32, cum m-am obisnuit in Canada, saltul este destul de mare si inca nu m-am obisnuit cu bancile goale. In fiecare ora ma intreb cum este posibil sa platesti un profesor pentru a preda unei "clase" de... 4 studenti. Atatia suntem intr-un cus, pe care eu l-am luat doar pentru ca se potrivea in orar si mi s-a parut interesant, fiind vorba de etimologie; credit nu voi primi; daca se suprapunea cu un altul, nu as fi calcat acolo, si-ar fi ramas... 3 studenti! Nu prea ma intalnesc cu cei din programul de schimb; cu exceptia a doua cursuri (si a unui coleg danez care este in majoritatea celorlalte), am in clasa doar spanioli, ceea ce nu pot spune ca-mi displace enorm; e adevarat ca nu am ocazia sa socializez prea mult la scoala, cu toate ca ne intalnim in pauze si ne povestim rapid ce este mai "important", dar astfel pot sa intru in vorba si cu nativii, lucru pe care altfel probabil nu l-as face. Ei nu sunt foarte deschisi, nu vin la tine sa te intrebe ce si cum, dar in momentul in care te apropii tu, nu te resping si pot fi chiar foarte amabili... sper sa inlocuiesc cuvantul acesta cu "pietenosi" in curand. Deja am un proiect la care voi lucra cu 3 fete de aici; am crezut ca nu vor fi prea incantate de vestea asta, ca s-ar putea gandi ca le trag in jos, dar au parut bucuroase sa ma alature grupului lor si chiar am stat de vorba in pauza despre asta. Mi-era teama ca nu voi apuca sa schimb o vorba cu nativii, dupa cum fusesem "avertizata", dar ma bucur sa vad ca semestrul nu se anunta a fi asa.
Party diseara! Cica iar ar trebui sa ma costumez, dar chiar n-am de gand sa cumpar alte parascovenii, si "costumul" folosit sambata (sau duminica, nu mai stiu exact :P ) este deja expirat. Poate merg toti deghizati (cu toate ca ma indoiesc), si-atunci voi fi si eu diferita... costum de om normal, ceea ce nu as spune ca sunt, nu acum, nu aici. Sau sunt?
Mai am 3 ore... ar trebui sa incep sa ma pregatesc :))).

Walking Down the Street... Only to Go Up

People smile while walking the streets of Logrono. I've never seen so many elderly couples holding hands and looking happy. It was the first thing I noticed upon arriving here. It did not impress me, though; it must be part of the "secret" treatment I'm applying to myself.
Logrono is a small city, whose main street reminds me of Unirii in Buzau or of Magheru, the famous boulevard from Bucharest. There are also small, narrow streets in the center of the city, downtown, as they say, although it's difficult to think of downtown Montreal or Manhattan as bearing the same name with the small loins of Logrono; there'd be no better moment to think of Sighisoara, since in a few days the Logrono Carnival will start, blessing the city with the joyful attitude you can only find on the historical pavement of the above mentioned Romanian city. The two big avenues, Avda. de la Paz and Avda. Jorge Vigon/ Gran Via Rey Don Juan Carlos I, invite you to take a look inside their clustered stores, although their exterior does not seem too inviting; or maybe it is exactly their familiar look that makes you stop and search for the "golocinas" (sweets) or the electrical device that you forgot or couldn't bring from home. The small downtown streets, on the other hand, wink their eyes at the youth, the parents and their children and allure them inside the various tapas, so that they can taste the specialties of each one; you buy a txchangurito (a small pie with fish paste and spices) and a glass of La Rioja wine here, enjoy it with your group, then go across the street and savor some grilled shrimps and a glass of Argentinian beer (thank God I actually found a kind of beer that I like! As for the wine... it is the best in Spain, so... it should keep me busy for the next 5 months). The tapas close at midnight, so the customers move to the regular bars, where they continue the wine tasting until about 3.00 in the morning, when disco bars are ready to host and let them express themselves through something Spanish people are so good at: dancing. I have yet to enjoy this experience, as soon as the session is over, there's no going back! And I have to learn how to salsa before leaving here!
The air... the air is Europe, is freedom, is youth, is carelessness. While being across the ocean I would sometimes feel the scent of Constanta, Buzau, Tulcea... the smell of the sea, of the mountains, but all for a very short instance. Here I can feel them all at once, and they stick with me throughout the day and night. It smells like home. This is where I belong. I look out the window and I see the mountains... until March, at least. Their snowy peaks trick me into forgetting that there were 20 degrees today.
Despite all these dreamy sceneries... I remain cold, and I could not feel more relieved because of that. I'm turning into what I've tried so hard to avoid, pretending it was just a childish, utopian cover for not being vulnerable anymore. I used to believe that being... the way I used to be was a gift, or maybe a duty. I thought that I could never reach that blank, selfish point, and yet feel happy. I can't say that I'm happy, but I believe I've discovered what I need to be, and I'm learning pretty fast. That will lead me to happiness; I should've known earlier, since it hasn't worked out for me in 26 years. No more "soul" tags. I knew Spain would have an amazing surprise for me... and there are so many that follow! This time I'm here to take, not to wait for anything.
Orientation starts on Wednesday. Here I come...

Pe scurt

http://www.jeffothy.com/weblog/uploads/Spain-Map.gif

La Rioja e miculuta acolo, intre Castilla y Leon si Navarra, in NE, aproape de Franta.

Si-asa aveam de gand sa scriu azi mult, mult, mai mult ca niciodata, vine si Nicole sa-mi dea apa la moara :). Ca sa continuu ideea de ieri (cu lauda si vinul :P ) si sa fie totul clar (stiu cat va roade incertitudinea in ceea ce ma priveste :D ), voi face o scurta prezentare a dosarului denumit generic "Spania" - are o multime de subtitluri, dar asta e altceva.

Invat spaniola din clasa a IV-a. Stiu gramatica limbii spaniole din clasa a IX-a. Vorbesc spaniola din 2000. :P Mereu am fost cu dor de duca, de-a pleca de pe meleagurile mioritice cu iz de doina (sa vin cu insulina :D ? ) si-a ma duceee... si m-am dus. Am vrut mereu sa plec in Spania; nu la capsuni, nu la spart seminte, nu pentru a deveni celebra si-a intra in clasamentul Forbes... nu aveam decat dorinta sa inspir aerul hispanic, sa ma pierd pe holurile si-n gradinile castelului Alhambra si sa raman muta in fata minunatei "La sagrada familia"; doream si doresc sa fiu Spania, sa ma supun Spaniei, s-o domin, sa imi confime ca nu am venerat-o degeaba mai mult de jumatate din viata, sa-mi picure dulceata limbii sale in sange, sa nu ma mai lase sa plec.

Concordia, universitatea la care studiez, mi-a oferit ocazia sa plec acolo prin programul de schimb de studii. Am aplicat la inceputul acestui an, mai mult de curiozitate, pentru a pleca in Spania, la universitatea La Rioja din Logrono, capitala provinciei La Rioja. In iunie m-au anuntat prin e-mail c-am fost acceptata si dupa luni bune de mancat unghiile am primit si scrisoarea oficiala. In concluzie, biletul e luat, camera e rezervata, am inceput deja sa fac cumparaturi, viza sper sa se infiinteze pe pasaport saptamana viitoare (sau pana la Craciun, in orice caz) si... cam asta ar fi, in mare. In mai putin de doua luni plec si pot spune ca de-abia acum incep sa realizez ce mi se intampla; acum am timp sa ma bucur...

I Have the Best Boss :D !

I have heard back from the majority of you regarding your status for next semester, and it pains me to see that some of you will not be returning (not because of my decision!). Nadia (France), Mirela (Spain), and Shabato (Argentina) will be departing to do a semester abroad, and Cindy would rather introduce foreigners to her rubber glove than deal with our usual clientele (she will have regular work with Canadian Customs). Nadia, Mirela and Shabato, are you leaving from the Dorval airport per chance? :-)

This is part of the e-mail my colleagues and I received today from our boss (I changed a few names, just to be safe:P ); I might be crazy, but it made me laugh for a few good minutes (and, yes, that's the airport! I'm scared now because of that glove :))). ). At the same time, I must admit, it made me feel pretty good, it reinforced the idea that in less than two months I'll be leaving in chase of one of my biggest dreams: Spain! Caught in the madness of this semester, I had almost forgotten to feel happy for what's to come. After finding this message, I went on-line and did some research on La Rioja and Spain. The most interesting thing I discovered (joke :) ! ) was that the region is most famous for its wine, the best in Spain and one of the mostly appreciated worldwide. I'm not too crazy about wine right now, but I may change my opinion in a few months :D.

To prove that he's as great as I think, within 3 hours my boss gave me two payment stabs; I felt sorry to leave, maybe I would've gotten a third one as well, who knows :) ? Because I've been a good employee :P, I also received a 10% discount for various books offered by our bookstore... I'll certainly look into that.

Well, as it seems, the Holidays are here! I have a few things planned this weekend, and I hope to have at least half the fun I'm expecting. Don't you worry, I'll make sure this is the case :D. Have a great weekend, whoever happens to read this!